RÓUĂ s.f. Picături de apă care acoperă dimineaţa suprafaţa pământului, obiectele de pe sol, vegetaţia etc., formate prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă în momentul în care temperatura scade până la punctul la care vaporii ajung la saturaţie. ♢ (Fiz.) Temperatură de rouă = temperatură la care trebuie răcit, sub presiune constantă, un amestec de vapori şi gaze cu conţinut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturaţiei cu vapori, să apară primele picături de lichid. ♢ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. Loc. adv. Pe rouă (nescuturată) = dis-de-dimineaţă. ♦ Compus: roua-cerului = mică plantă erbacee insectivoră, cu flori mici, albe şi cu frunze lungueţe dispuse în rozetă bazală, acoperite de peri care secretă o substanţă vâscoasă (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-uă] – Lat. ros, roris.

RÓUĂ s. (BOT.) roua-cerului (Drosera rotundifolia) = roua-soarelui, (prin Transilv.) rocă; roua-soa-relui v. roua-cerului.

ROUÁ vb. v. bura, burniţa, ţârcâi, ţârâi.

róuă s. f., g.-d. art. róuăi

RÓUĂ f. 1) Picături mici de apă care se formează prin condensarea vaporilor din atmosferă şi care se depun pe suprafaţa pământului în nopţile sau în dimineţile răco-roase de vară. ♢ Pe ~ de dimineaţă; în zorii zilei. 2): Roua-cerului plantă erbacee, insecti-voră, cu flori mici albe, cu frunze acoperite cu peri, care secretă o substanţă cu ajutorul căreia sunt digerate insectele. [G.-D. rouăi] /<lat. ros, roris