SATISFÁCŢIE, satisfacţii, s.f. 1. Sentiment de mulţumire, de plăcere. ♦ Ceea ce produce mulţumire; motiv, prilej de a fi satisfăcut. 2. Act prin care cineva repară o ofensă adusă cuiva; act prin care cineva obţine sau dă cuiva ceea ce pretinde, doreşte sau i se cuvine. ♢ Expr. A cere (sau a da) satisfacţie = a) a cere de la cineva (sau a da cuiva) dreptate, a cere să i se dea (sau a-i da cuiva) câştig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [Var.: (înv.) satisfacţiúne s.f.] – Din fr. satisfaction, lat. satisfactio, -onis.

Satisfacţie ≠ insatisfacţie, necaz, nemulţumire

SATISFÁCŢIE s. 1. v. bucurie. 2. mulţumire, (rar) satisfacere. (Am cel puţin ~ că ...)

SATISFÁCŢIE s. v. împlinire, îndeplinire, realizare, satisfacere.

satisfácţie s. f. (sil. -ţi-e), art. satisfácţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. satisfácţiei; pl. satisfácţii, art. satisfácţiile (sil. -ţi-i-)

SATISFÁCŢI//E ~i f. 1) Sentiment de mulţumire provocat de împlinirea unei dorinţe. 2) Fapt care produce mulţumire; motiv care satisface. 3) Act prin care se face dreptate sau se obţine un drept. ♢ A cere (sau a da) ~ a) a cere (sau a face) dreptate; b) a provoca sau a accepta o provocare la duel. [G.-D. satisfacţiei; Sil. -ţi- e] /<lat. satisfactio, ~onis, fr. satisfaction

SATISFÁCŢIE s.f. Sentiment de mulţumire, de plăcere. ♦ Împlinire a unei dorinţe, a unei aspiraţii. ♦ a cere (sau a da) satisfacţie = a) a cere (sau a da cuiva) dreptate, câştig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [Gen. -iei, var. satisfacţiune s.f. / cf. fr. satisfaction, lat. satisfactio].