SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăştia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

SCÂNTEIÁ vb. 1. v. sclipi. 2. v. lumina. 3. v. străluci. 4. a luci, a sclipi, a străluci, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.)

scânteiá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 sg. şi pl. scânteiéze; ger. scânteínd

A SCÂNTE//IÁ pers. 3 ~iáză intranz. 1) (despre aştri şi despre alte surse de lumină) A răspândi o lumină slabă tremurândă; a licări ca o scânteie. Stelele ~iază. 2) A luci, reflectând emanaţia unei alte surse de lumină; a sclipi. Picăturile de rouă scânteiau în lumina soarelui. 3) (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoţii puternice); a sticli; a sclipi; a luci. 4) A împrăştia scântei. Rugul ~iază. /Din scânteie