ŞÓTIE, şótii, s.f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghiduşie; boroboaţă, bazaconie. 2. Şiretlic, vicleşug. – Cf. ucr. š u t k a.

SOŢÍE, soţii, s.f. 1. Femeie măritată considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soaţă. ♦ (Înv.) Soţ, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăş, însoţitor; prieten. 3. (Pop.) Soţ (3). – Soţ + suf. -ie.

ŞÓTIE s. v. poznă.

ŞÓTIE s. v. farsă, festă, ghiduşie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ştrengă-rie.

SOŢÍE s. v. aliat, amic, asociaţie, asociere, bărbat, însoţitor, întovărăşire, părtaş, pereche, prieten, soţ, tovarăş, tovără-şie.

SOŢÍE s. nevastă, (rar) doamnă, (astăzi rar) soaţă, (înv. şi pop.) muiere, (pop.) boreasă, femeie, (înv.) damă, madamă, soţ, (fam.) babă, consoartă, jumătate, pereche, (eufemistic) dânsa (art.).

soţíe s. f., art. soţía, g.-d. art. soţíei; pl. soţíi, art. soţíile

şótie s. f. (sil. -ti-e), art. şótia (sil. -ti-a), g.-d. art. şótiei; pl. şótii, art. şótiile (sil. -ti-i-)

SOŢÍ//E ~i f. Persoană de sex feminin căsătorită privita în raport cu bărbatul ce i-a devenit soţ; nevastă. A lua de ~. [G.-D. soţiei] /soţ + suf. ~ie

ŞÓti//e ~i f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; boroboaţă; năzbatie; drăcie; poznă; baza-conie. 2) Procedeu şiret; manevră iscusită prin care se maschează realitatea; şiretlic; truc; tertip; stratagemă. [Art. şotia, G.-D. şotiei; Sil. -ti-e] /cf. ucr. šutka