SPERIÁT¹ s.n. Faptul de a (se) speria; sperietură (1). ♢ Loc. adv. A băga (pe cineva) în sperieţi (sau în toţi sperieţii) = a speria a înspăimânta (pe cineva). 2. (În superstiţii) Sperietură (2). [Pr.: -ri-at. – Pl.: (m., în loc. vb.) sperieţi] – V. speria.

SPERIÁT², -Ă, speriaţi, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoşat. ♦ Care exprimă spaimă. [Pr.: -ri-at] – V. speria.

SPERIÁT adj. v. fricos, sperios, temător.

SPERIÁT s. frică, sperietură, (înv. şi reg.) sperie-ciune. (A tras un ~!)

SPERIÁT adj. intimidat, (rar) timorat. (E puţin cam ~.)

speriát s. n. (sil. -ri-at)

SPERI//ÁT ~éţi m. 1) v. A SPERIA şi A SE SPERIA. ♢ A băga pe cineva în ~eţi (sau în toţi ~eţii) a speria pe cineva tare; a înspăimânta. De ~ a) care sperie, uimeşte; b) ieşit din comun; extraordinar. 2) pop. Boală provocată de spaimă. [Sil. -ri-at] /v. a (se) speria