STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s.m. şi f. I. Adj. Care stăpâneşte, care ţine sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S.m. şi f. 1. Persoană care domneşte într-o ţară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor.

STĂPÂNITÓR adj., s. 1. adj. dominant. (Clasele ~oare; puterea ~oare.) 2. s. v. domnitor.

stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; f. sg. şi pl. stăpânitoáre

STĂPÂNIT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) Care stăpâneşte. Forţă ~oare. Clasă ~oare. /a (se) stăpâni + suf. ~tor

STĂPÂNITÓR² ~i înv. Persoană care stăpâneşte, care domină. ♢ ~ de ţară persoană care guverna o ţară; domnitor. /a (se) stăpâni + suf. ~tor