TĂMẤIE s.f. Substanţă răşinoasă obţinută prin crestare din scoarţa unor arbuşti exotici, solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare roşiatică sau gălbuie, care, prin ardere, produc un fum cu miros aromat pătrunzător, folosită în ceremoniile religioase. ♢ Expr. A fugi (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămâie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situaţii neplăcute, penibile. – Probabil lat. *thymanea.

TĂMÂIE s. (reg.) smirnă, (înv.) livan, oliban. (Miros de ~.)

TĂMÂIE s. v. arborele-vieţii, livan, tuia.

tămâie s. f., art. tămâia, g.-d. art. tămâiei

TĂMÂIE f. bis. Substanţă răşinoasă care, fiind aprinsă, emană un miros puternic şi specific. ♢ A fugi de ceva (sau de cineva) ca dracul de ~ a se feri cu o deosebită atenţie de ceva sau de cineva pentru a evita neplăcerile. [G.-D. tămâiei] /<lat. thymania