TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenţi, -te, adj. 1. (Fil.) care se ridică dincolo de limita sau de nivelul unui domeniu dat; care presupune un principiu exterior şi superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filozofia lui Kant) Care se găseşte dincolo de orice experienţă posibilă, care este inaccesibil cunoaşterii bazate pe experienţă, care întrece limitele realităţii. ♢ Care se află mai presus de inteligenţa obişnuită, de lucruri individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care foloseşte calculul diferenţial şi integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienţi raţionali – Din fr. transcendant, lat.transcendens, -ntis.

TRANSCENDÉNT adj. v. metafizic.

transcendént adj. m. (sil. mf. trans-), pl. transcendénţi; f. sg. transcendéntă, pl. transcendénte

TRANSCENDÉN//T ~tă (~ţi, ~te) (în opoziţie cu imanent) 1) Care se află dincolo de limitele unei sfere anumite sau a lumii materiale în genere. 2) (în filozofia lui Kant) Care iese dincolo de lumea empirică, fiind inaccesibil cunoaşterii bazate pe experienţă. [Sil. trans-cen-] /<fr. transcendant, lat. transcendens

Transcendent