TÚFĂ, tufe, s.f. 1. Arbust cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ♢ Expr. (Fam.) Tufă (de Veneţia) = nimic, deloc. Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar = a) nimic; b) om fără bani. ♦ Fig. Păr mult şi des; claie. 2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (Reg.) Bâtă, ciomag. – Lat. tufa.

TÚFĂ s. v. alun, bâtă, ciomag, claie, măciucă, tufan.

TÚFĂ s. (reg.) târşar, (Bucov., Maram. şi Transilv.) corci. (O ~ de scaieţi.)

túfă s. f., g.-d. art. túfei; pl. túfe

TÚF//Ă ~e f. 1) Arbust cu ramuri dese care cresc de la baza tulpinii. 2) Grup de tulpini ierboase care cresc din aceeaşi rădăcină. ♢ ~ (de Veneţia) nimic; nici urmă. Sărac ~ foarte sărac. /<lat. tufa