TULBURÁRE, tulburări, s.f. Acţiunea de a (se) tulbura şi rezultatul ei. 1. Pierdere a limpezimii, a transparenţei unui lichid (din cauza impurităţilor). 2. Învolburare a unei ape, a atmosferei etc.; fig. neastâmpăr. 3. Fig. Nelinişte sufletească, îngrijorare, frământare, emoţie. ♦ Mânie, furie. 4. Fig. Tumult, dezordine, răzvrătire, răscoală. 5. Fig. Dereglare a funcţiei unui organ anatomic, a unei facultăţi fizice sau psihice. [Var.: turburáre s.f.] – V. tulbura.

TULBURÁRE s. v. răscoală, răsculare, răz-meriţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă.

TULBURÁRE s. 1. v. împăienjenire. 2. zăpăceală. (~ ce l-a cuprins când l-a văzut.) *3. (fig.) întunecare. (~ a minţii cuiva.) 4. v. instigare. 5. v. agitaţie. 6. dezordine, (înv.) neaşezare. (S-au produs unele ~ări sociale.) 7. v. deranjare. 8. v. perturbare. 9. v. dereglare.

tulburáre s. f., g.-d. art. tulburării; pl. tulburări

Tulburare a echilibrului acido-bazic din sânge, caracterizată prin preponderen a componentei acide în dauna celei bazice.

Tulburare a musculaturii netede esofagiene, caracterizata prin relaxarea incompleta a sfinterului inferior in timpul deglutitiei si hipertonia acestuia in repaus.

Tulburare a instinctului alimentar care constă în tendinţa de a îngurgita pământ sau materiale de construcţii cum ar fi varul.

tulburare de ritm al vorbirii