VÉSTE, veşti, s.f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoştinţa cuiva; ştire, informaţie. ♢ Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neaşteptate. ♢ Expr. A da de veste = a aduce la cunoştinţă, a înştiinţa, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăţi ştii? 2. Zvon; p. ext. faimă, renume. ♢ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĩ.

VÉSTE s. v. strigări, vestiri.

VÉSTE s. 1. v. ştire. 2. mesaj, ştire, (înv.) solie. (I-a transmis următoarea ~ ...) 3. v. informaţie. 4. cunoştinţă, informaţie, ştire, (prin Transilv.) hir, (înv.) mărturie, pliroforie, ştiinţă. (Ai vreo ~ despre el?) 5. faimă, renume, (rar) pomină. (I-a mers ~ pretutindeni.)

véste s. f., g.-d. art. véştii; pl. veşti

VÉST//E veşti f. Informaţie care se aduce la cunoştinţa cuiva; ştire; noutate; mesaj. ♢ Fără de ~ (sau pe neprins de ~) pe neaşteptate; deodată. A da de ~ a anunţa; a înştiinţa. A prinde de ~ a afla. 2) Comunicare orală neconfirmată; zvon. ♢ A i se duce (sau a-i merge) cuiva ~ea a deveni foarte cunoscut. A-i merge (sau a i se duce) ~ea ca de popă tuns. v. POPĂ. [G.-D. veştii] /<sl. vĕsti