ÁŞCHIE, aşchii, s.f. Bucată mică, subţire, care se desprinde sau sare dintr-un material prin cioplire, prin spargere etc. – Lat. ascla (= astula sau assula).

ÁŞCHIE s. 1. v. surcea. 2. ţeapă, ţepuşă, (rar) spin. (I-a scos o ~ din deget.) 3. v. şpan.

áşchie s. f. (sil. -chi-e), art. áşchia (sil. -chi-a), g.-d. art. áşchiei; pl. áşchii, art. áşchiile (sil. -chi-i-)

ÁŞCHI//E ~i f. Bucată mică şi subţire desprinsă dintr-un corp (mai ales dintr-un lemn sau os). [G.-D. aşchiei; Sil. -chi-e] /<lat. ascla

áşchie (-ii), s.f. – Bucată mică ce se desprinde sau sare dintr-un lemn, os etc.. – Var. (h)asc(i)e. Mr. iaşcl’ă. Lat. pop. ascla, reducere de la *astŭla ‹ assŭla (Puşcariu 136; Candrea-Dens., 94; REW 736; DAR); cf. alb. aškje, ngr. ἄσϰλα, vegl. jaska, it. aschia (napol. áška, sicil. aška,, sard. aša, apul. aško, lec. ašcula), prov., cat. ascla, port. acha; alb. aštše (‹ assŭla), it. ascola (‹ *ascŭla), sp. astilla (‹ astella), aparţin aceleaşi rădăcini. – Der. aşchia, vb. (a face aşchii), pe care Puşcariu 137 îl derivă de la un lat. *asclāre, care nu pare necesar; aşchios, adj. (care se rupe uşor în aşchii).