ABRÚPT, -Ă, abrupţi, -te, adj. 1. (Despre povârnişuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat, prăpăstios. 2. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

abrúpt, -ă I. adj. 1. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios. 2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal. 3. (bot.; despre un organ) terminat brusc. II. s. n. formă de relief abruptă (I, 1). (< fr. abrupt, lat. abruptus)

Abrupt ≠ domol, lin

ABRÚPT adj. 1. drept, perpendicular, pieptiş, pieziş, prăpăstios, priporos, râpos, vertical, (rar) prăpăstuit, priporât, (pop.) oblu, (reg.) ponciş, prăvălat, prăvălatic, râpit, râpuros, ţărmuros, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripos, (înv.) măluros, străminos. (Peretele ~ al muntelui.) 2. repede. (Un traseu ~.)

abrúpt adj. m. (sil. mf. ab-), pl. abrúpţi; f. sg. abrúptă, pl. abrúpte

ABRÚP//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre maluri, povârnişuri) Care este în pantă foarte înclinată; aproape vertical. 2) fig. (despre stil) Care nu are legătură între idei. [Sil. ab-rupt] /<lat. abruptus, fr. abrupt

ABRÚPT, -Ă adj. 1. (Despre povârnişuri) Cu pantă foarte înclinată; accidentat, prăpăstios. 2. (Despre stil) Fără legătură; aspru; inegal. 3. (Bot.; despre un organ) Repent, târâtor. // s.n. (Geol.) Orizont (3) [în DN] dur de gresii şi calcare, cu înclinare foarte mare, în regiunile cu climă aridă. [Cf. lat. abruptus, fr. abrupt].

!abrúpt¹ (a-brupt) adj. m., pl. abrúpţi; f. abrúptă, pl. abrúpte

*abrúpt² (a-brupt) s. n., pl. abrúpturi