abúz s. n. 1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces. 2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală. ♢ ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor; ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva. (< fr. abus, lat. abusus)

ABÚZ, abuzuri, s.n. 1. Încălcare a legalităţii; (concr.) faptă ilegală. ♢ Abuz de putere = delict săvârşit de cineva prin depăşirea atribuţiilor sale. Abuz de încredere = înşelăciune care constă din însuşirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredinţat spre păstrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. 2. Întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces. ♢ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus.

ABÚZ s. 1. exces, samavolnicie, silnicie, (înv. şi reg.) silă, (înv.) puternicie, (grecism înv.) catahris. (A fost blamat pentru ~urile lui.) 2. v. exces.

abúz s. n., pl. abúzuri

ABÚZ ~uri n. 1) Lipsă de măsură; tot ce depăşeşte limitele normale; exces. ~ de medicamente. 2) jur. Încălcare a legalităţii; faptă ilegală. ♢ ~ de putere faptă săvârşită de cineva prin depăşirea împuternicirilor sale. Prin ~ în mod abuziv. /<fr. abus, lat. abusus

ABÚZ s.n. 1. Folosire fără măsură, excesivă a unui lucru; exces. 2. Depăşire a puterii, a unor prerogative; faptă ilegală. ♢ Abuz de putere = delict constând din trecerea peste împuternicirea pe care o are un funcţionar sau o instituţie; abuz de încredere = delict constând din înşelarea încrederii cuiva; prin abuz = abuziv. [< fr. abus, lat. abusus < abutor – a folosi rău].