ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimţi să...; a admite, a aproba, a încuviinţa. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

A accepta ≠ a dezaproba, a refuza, a renunţa, a respinge

ACCEPTÁ vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimţi. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaşte. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăşi.

acceptá vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. şi pl. accéptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. accépte

A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, poliţe etc.) A primi în vederea achitării. /<fr. accepter, lat. acceptare

ACCEPTÁ vb. A fi de acord, a admite -Din fr. Accepter, germ. Akzept

ACCEPTÁ vb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimţi, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare].

acceptá (-t, át), vb. – A fi de acord, a admite. < Fr. accepter. – Der. accept, s.n., din germ. Akzept care coincide cu pers. I de la accepta; acceptabil, adj.; acceptant, s.m. (persoană care acceptă); accepţiune, s.f.