ADĂPÓST, adăposturi, s.n. Loc ferit; construcţie făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăposteşte cineva. ♢ Adăpost (antiaerian) = loc amenajat pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene. ♦ Ocrotire. A da cuiva adăpost. ♢ Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.

ADĂPÓST s. 1. v. aşezare. 2. culcuş, sălaş, (înv. şi reg.) strat, (Transilv.) cotrog. (~ pentru animale.) 3. v. găzduire. 4. azil, refugiu, scăpare, (înv.) năzuinţă, (fig.) liman. (Îşi caută departe un ~.) 5. (înv. şi pop.) scuteală. (Intră la ~, ca să nu-l plouă.) 6. (pop.) fereală. (La ~ de orice priviri.)

adăpóst s. n., pl. adăpósturi

ADĂPÓST ~uri n. 1) Loc ferit sau construcţie special făcută unde se poate refugia cineva în caz de ploaie, vânt etc. ♢ A se pune la ~ a) a se adăposti; b) a se feri de o neplăcere. 2) Încăpere special amenajată contra bombelor. ~ antiaerian. /<lat. ad appos[i]tum

adăpóst (-turi), s.n. – Loc ferit, refugiu, acoperămînt. < Lat. ad dēpŏsĭtum sau *addapostum, folosit mai întîi cu funcţie adv. (Philippide, Principii, 97; Tiktin; Puşcariu 21; DAR; Rosetti, I, 161). Mai puţin probabilă sugestia lui Candrea, Rom., XXXI, 296 (cf. Candrea-Dens., Éléments, 25; Scriban), care propune lat. ad appos(ĭ)tum. Der. adăposteală, s.f. (ocol, ţarc); adăposti, vb. (a adăposti, a ocroti); adăpostitor, adj. (protector); adăpostitură, s.f. (înv., refugiu, loc adăpostit).