AFUNDÁ, afúnd, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A intra sau a aface să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) cufunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A pătrunde adânc; fig. a se pierde în depărtări, a dispărea. ♦ Fig. A se cufunda într-o acţiune. – Lat. affundare (< ad + fundum).

AFUNDÁ vb. 1. a (se) adânci, a (se) cufunda, a (se) înfunda, a (se) scufunda. (Picioarele i se ~ în zăpadă.) 2. v. cufunda. 3. v. înfunda. 4. a(-şi) cufunda, a(-şi) înfunda, (fig.) a(-şi) îngropa. (Îşi ~ fruntea în palme.)

afundá vb., ind. prez. 1 sg. afúnd, 3 sg. şi pl. afúndă

A AFUNDÁ afúnd tranz. A face să se afunde; a cufunda. /<lat. affundare

A SE AFUNDÁ mă afúnd intranz. 1) A se lăsa la fund; a intra cu totul (într-un lichid, într-o substanţă moale etc.); a se cufunda. 2) A pătrunde adânc cu mintea. 3) fig. A se face nevăzut; a dispărea; a se cufunda. /<lat. affundare

afundá (-d, -át), vb. – 1. A adînci. – 2. A scufunda. – 3. (refl.) A cădea la fund. – Mr. afundu, afundare. De la fund. Der. directă din lat. affundāre pare a se baza pe prezenţa it. affondare (sard. affundare), v. fr. afonder, v. sp. afondar, port. afundar (Puşcariu 36; Pascu, I, 89; REW 269); este însă posibil ca toate cuv. rom. să fie der. neol., cum remarcase deja REW. – Der. afundător, s.m. (scufundător); afundătură, s.f. (ascunzătoare); afundiş, s.n. (adîncime); afunzime, s.f. (adîncime, prăpastie).