AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A arunca anatema asupra cuiva; a anatemiza. ♦ Refl. A se jura. – Din sl. aforisati.

A afurisi ≠ a binecuvânta

AFURISÍ vb. 1. v. excomunica. 2. v. blestema.

afurisí vb. ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. afurisésc, imperf. 3 sg. afuriseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. afuriseáscă

A SE AFURIS//Í mă ~ésc intranz. A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmaţii; a se jura. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati

A AFURIS//Í ~ésc tranz. rel. (persoane) A exclude dintr-o comunitate religioasă; a supune unei anateme; a anatemiza. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati

afurisí (-sésc, -ít), vb. – 1. A arunca anatema asupra cuiva. – 2. A blestema, a înjura. Mr. afurisire, megl. furisit, adj. Mgr. ἀφορίζω, aorist ἀφόρισα (Roesler 565; Sandfeld 21); cf. bg. afurisati, tc. aforoz. – Der. afurisenie, s.f. Din rom. provine săs. afuresin „a blestema, a înjura“.