ANOMALÍE, anomalii, s.f. Ceea ce se abate de la normal, de la regula obişnuită; p. ext. ceea ce constituie un defect. – Din fr. anomalie.

ANOMALÍE s. 1. v. abatere. 2. cusur, defect, (pop.) meteahnă. (~ congenitală.)

anomalíe s. f., art. anomalía, g.-d. art. anomalíei; pl. anomalíi, art. anomalíile

ANOMALÍ//E ~i f. Abatere de la regula obişnuită: deviere de la starea normală. [G.-D. anomaliei] /<fr. anomalie

ANOMALÍE s.f. Stare a celui anormal; abatere de la o regulă, de la o normă. ♦ Defect grav, meteahnă, beteşug. [Gen. -iei. / cf. fr. anomalie, it. anomalia, lat., gr. anomalia].