ANTAGONÍST, -Ă, antagonişti, -ste, adj. Care se află în antagonism (unul faţă de altul); antagonic. ♢ Contradicţie antagonistă = contradicţie antagonică. – Din fr. antagoniste, lat. antagonusta.

Antagonist ≠ neantagonist

ANTAGONÍST adj. antagonic, opus, potrivnic. (Interese ~.)

antagoníst adj. m., pl. antagoníşti; f. sg. antagonístă, pl. antagoníste

ANTAGONÍ//ST ~stă (~şti, ~ste) 1) Care ţine de antagonism; propriu antagonismului. 2) Care acţionează în sens opus. Muşchi ~şti. /<fr. antagoniste, lat. antagonista, antagonistus

ANTAGONÍST, -Ă adj. Care este opus ireductibil, în antagonism; rival, inamic; antagonic. ♢ Contradicţie antagonistă = tip de contradicţie specific orânduirilor bazate pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, constând în opoziţia de interese fundamentale dintre clasele orânduirii respective (sau uneori, în sânul clasei dominante, dintre anumite grupe şi fracţiuni ale ei). [< fr. antagoniste, cf. rus. antagonist, lat. antagonista < gr. anti – contra, agon – luptă].