ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care porneşte dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ţine seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S.n. Faptă, acţiune, situaţie arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.

ARBITRÁR adj., adv. 1. adj. v. abuziv. 2. adv. v. abuziv. 3. adj. întâmplător. (O alegere ~.)

arbitrár (după bunul plac) adj. m. (sil. -trar), pl. arbitrári; f. sg. arbitráră, pl. arbitráre

arbitrár s. n. (sil. -trar), pl. arbitráruri

ARBITRÁR ~ă (~i, ~e) 1) (despre oameni) Care acţionează după bunul plac, neluând în seamă pe nimeni. 2) Care este făcut la întâmplare. [Sil. -bi-trar] /<fr. arbitraire, lat. arbitrarius

ARBITRÁR, -Ă adj. 1. (Făcut) la întâmplare. 2. (Făcut) după bunul plac; samavolnic. [< fr. arbitraire, cf. lat. arbitrarius].