ARISTOCRAŢÍE, aristocraţii, s.f. Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăţiei şi poziţiei sale sociale; p. gener. (în orânduirea sclavagistă) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ şi de sclavi; (în orânduirea feudală) clasă socială dominantă a nobililor. – Din fr. aristocratie.

ARISTOCRAŢÍE s. 1. v. nobilime. 2. v. boierime.

aristocraţíe s. f. (sil. -cra-), art. aristocraţía, g.-d. art. aristocraţíei; pl. aristocraţíi, art. aristocraţíile

ARISTOCRAŢÍ//E ~i f. 1) Pătură socială privilegiată datorită situaţiei sale economice şi originii sociale; nobilime. 2) fig. Vârfurile privilegiate ale unei clase, ale unui grup social. [G.-D. aristocraţiei] /<fr. aristocratie, gr. aristokratia

ARISTOCRAŢÍE s.f. Clasă socială conducătoare care deţine puterea de stat şi asupreşte celelalte clase (în orânduirea sclavagistă şi feudală); pătură restrânsă care se bucură de diferite privilegii; nobilime. ♦ (Fig.) Vârfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social, care s-au desprins de clasa din care fac parte şi se bucură de avantaje speciale. [< fr. aristocratie, it. aristocrazia, gr. aristokratia < aristos – nobil, kratos – putere].