NOBILÍME s.f. (În unele ţări, şi în epoca modernă.) 1. Categorie socială cuprinzând (în societatea medievală) pe posesorii de feude şi de titluri ereditare sau pe foştii feudali şi pe descendenţii lor, care au păstrat unele privilegii de castă; aristocraţie, nobleţe (2). ♦ Nobilii dintr-o epocă, dintr-o regiune, dintr-o localitate. 2. (Rar) Nobleţe (1). – Nobil + suf. -ime.

NOBILÍME s. l. aristocraţie, (rar) nobleţe, (înv.) blagorodnicie, blagorodnie, nobilitate. (~ feu-dală occidentală.) 2. v. boierime.

NOBILÍME s. v. nobleţe.

nobilíme s. f., g.-d. art. nobilímii

NOBILÍME f. (colectiv de la nobil) (în orânduirea feudală şi, astăzi, în unele ţări) 1) Pătură socială privilegiată, constând din reprezentanţi cu titluri ereditare. 2) Mulţime de nobili. [G.-D. nobilimii] /nobil + suf. ~ime

NOBILÍME s.f. Totalitatea nobililor; boierime. [< nobil + -ime].