ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) asemăna. ♦ Tranz. A confunda. – A³- + seamă + suf. -ui.

A se asemui ≠ a (se) deosebi, a se destinge

ASEMUÍ vb. 1. v. semăna. 2. v. compara. 3. v. potrivi. 4. v. confunda.

asemuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. asemuiésc, imperf. 3 sg. asemuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. asemuiáscă

A ASEMU//Í ~iésc tranz. 1) A face să se asemuie. 2) A identifica comiţând o confuzie; a confunda. ~ pe cineva cu un cunoscut. /a + seamă + suf. ~ui

A SE ASEMÚI mă asémui intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) A se considera la fel (cu altul); a se asemăna. /a + seamă + suf. ~ui