ÁZIMĂ, azime, s.f. Turtă de aluat nedospit, coaptă de obicei sub spuză (folosită de catolici la împartăşanie). – Din ngr. ázima.

ÁZIMĂ s. (BIS.) 1. (înv.) pâine. (~ este folosită la împărtăşania ortodoxă.) 2. pască. (~ este mâncată de mozaici la Paşti.)

ázimă s. f., g.-d. art. ázimei; pl. ázime

ÁZIM//Ă ~e f. Turtă din aluat nedospit coaptă pe vatră sau pe spuză (folosită de catolici la împărtăşanie). /<ngr. ázima

azímă (-me), s.f. – Pîine de aluat nedospit. – Var. azmă. Mr. adzîmă, megl. azim. Gr. ἄζυμος (Murnu 9, Diculescu, Elementele, 472). Este cuvînt popular, probabil intrat în rom. din primele secole ale creştinismului; cf. ven. azme, calabr. áyimo, port. asmo, (REW 850). – Der. azăm, adj. (care nu fermentează; se spune în Trans. despre conservele în oţet sau saramură care încă nu s-au făcut); azimioară, s.f. (turtă); azimit, s.n. (înv., sărbătoare a azimei, în religia iudaică), din ngr. ἀζυμίτης.