BĂŞICÁ, băşíc, vb. I. Tranz. şi refl. A produce sau a face băşici; a (se) umple de băşici. [Var.: (reg.) beşicá vb. I] – Din băşică.

BĂŞÍCĂ, băşici, s.f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor şi al animalelor, în care se strâng unele secreţii ale organismului; vezică. Băşica fierii. ** Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat şi întrebuinţat ca pungă, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajută peştii la plutire. 2. Umflătură a pielii conţinând o materie lichidă (seroasă). 3. Umflătură mică plină cu aer, care se face la suprafaţa lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticlă) în formă sferică. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) beşícă s.f.] – Lat. *bessica(=vessica).

BĂŞÍCĂ s. v. aerostat, balon, glob, gogoaşă, minge, păpălău.

BĂŞÍCĂ s. 1. v. vezică. 2. băşica udului v. vezică urinară. 3. băşică înotătoare v. vezică înotătoare. 4. v. bulă.

BĂŞICÁ vb. a (se) urzica, (pop.) a (se) piersica, (Mold., Bucov. şi Transilv.) a (se) coşi. (S-a ~ pe mână.)

băşicá vb., ind. prez. 1 sg. băşíc, 3 sg. şi pl. băşícă, imperf. 3 sg. băşicá; conj. prez. 3 sg. şi pl. băşíce

băşícă s. f., g.-d. art. băşícii; pl. băşíci

BĂŞÍ//CĂ ~ci f. 1) pop. Organ intern având forma unei pungi membranoase în care se depozitează unele secreţii ale organismului, pentru a fi ulterior eliminate; vezică. ♢ ~ca udului (sau urinară) rezervor membranos în care se înmagazinează urina venită de la rinichi, pentru a fi ulterior eliminată prin uretră; vezică urinară. 2) Organ intern membranos la peşte, umplut cu un amestec de gaze, care înlesneşte înotul. 3) Umflătură mică, plină cu aer, formată la suprafaţa unor lichide. Ploaie cu ~ci. 4) Umflătură mică pe piele conţinând o materie lichidă. [G.-D. băşicii] /<lat. bessica

A BĂŞICÁ băşíc tranz. A face să se băşice. /Din băşică

A SE BĂŞICÁ mă băşíc intranz. A face băşici; a se acoperi cu băşici. /Din băşică

băşícă (-ci), s.f. – 1. Vezică. – 2. Glob. – 3. Bulă, bulbuc. – Var. beşică. Mr. bişică, megl. bişocă. Lat. vessica (Puşcariu 189; REW 9276; Candrea-Dens., 141; DAR); cf. alb. mesikë, it. vescica, fr. vessie, sp. vejiga, basc. bišika, port. bexiga. Der. băşica, vb. (a face băşici); băşicată, s.f. (varietate de struguri); băşicos, adj. (cu băşici); băşicos, s.m. (arbust, Coluta arborescens); băşicuţă, s.f. (Gentiana asclepiadea); Vb. a băşica poate deriva şi direct din lat. vessῑcāre (cf. Puşcariu 188; REW 9277 şi mr. mbişic, abruz. avvešekkà). Din rom. provine bg. bŭšŭka (Capidan, Raporturile, 228), sb. bešika şi rut. bešyka (Miklosich, Wander., 8 şi 12, Candrea, Elemente, 407; Berneker 53), şi probabil ngr. μπετσϰώνω „a bate, a ciomăgi“ (G. Meyer, Neugr. St., II, 76) şi sb. beška „varietate de struguri“ cf. băşicată. – V. şi beştea.