BALÁDĂ, balade, s.f. 1. Creaţie epică în versuri care relatează o acţiune eroică, o legendă, o întâmplare istorică etc. 2. Bucată muzicală cu caracter narativ. – Din fr. ballade.

baladá vb., ind. prez. 1. sg. baladéz, 3 sg. şi pl. baladeáză

baládă s. f., g.-d. art. baládei; pl. baláde

BALÁD//Ă ~e f. 1) Creaţie epică (populară sau cultă) în formă liberă sau în versuri, având ca subiect o acţiune eroică, un fapt istoric, o legendă etc. 2) Creaţie muzicală cu caracter narativ care ilustrează textul unei asemenea creaţii epice. [G.-D. baladei] /<fr. ballade

BALADÁ vb. I. intr., refl. (Franţuzism) A se plimba mult (fără scop, fără ţintă). [< fr. balader].

BALÁDĂ s.f. 1. Poezie populară medievală în versuri endecasilabice sau septenare, care se cânta şi recita. ♦ Poezie epică cu subiect simplu, care relatează o întâmplare, de obicei eroică, sau o legendă; cântec bătrânesc. 2. Compoziţie muzicală cu caracter narativ pentru voce sau pentru instrumente. [< fr. ballade, cf. lat. ballare – a dansa].

BALÁDĂ s. f. 1. poezie populară medievală în versuri endecasilabice sau septenare, care se cânta şi se recita. ♢ poezie epică, populară sau cultă, care narează fapte istorice sau legendare; cântec bătrânesc. 2. (muz.) compoziţie vocală sau instrumentală cu caracter narativ. ♢ (jaz) interpretare rapsodică a unei piese de către un solist acompaniat de orchestră. (<fr. ballade)