BÍNE adv., s.n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învăţătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situaţie prielnică. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau aţi) venit (sănătos, sănătoşi)! ♢ (Referitor la sănătate) A se simţi bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ţi-e bine? = a) (ce), nu eşti sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), eşti nebun? nu eşti în toate minţile? 2. În concordanţă cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porţi bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. şi ir.) Bine ţi-a făcut! = aşa trebuia, aşa se cuvenea să-şi facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanţă cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă şi dansează bine. Cu rochia asta iţi şade bine. ♢ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeş(ă). ♦ În concordanţă cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că aşa stau lucrurile. Să ştiu bine că mor, şi nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ♢ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmaţii) Bine, am să procedez cum vrei tu! ♢ Expr. (Că) bine zici = (că) zici aşa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenţie. Uită-te bine şi învaţă. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani şi mai bine. ♦ Mult şi prielnic. A plouat bine. A mâncat şi a băut bine. II. S.n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ♢ Om de bine = om care acţionează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ♢ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ţi (sau să vă) fie de bine! = a) să-ţi (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greşit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândeţe, cu înţelegere, cu bunăvoinţă faţă de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca ştiinţă. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. Agathos, germ. das Gut).

Bine ≠ rău, prost

BÍNE adv., adj., s., interj. 1. adv. v. plăcut. 2. adj. v. prezentabil. 3. adv. v. prieteneşte. 4. adv. v. comod. 5. adv. cumsecade, (înv. şi reg.) tare. (Să-l repare ~.) 6. adv. corect, just. (Ai procedat ~.) 7. adv. v. exact. 8. adv. clar, desluşit, distinct, lămurit, limpede, (reg.) răzvedit. (Vede ~.) 9. v. tare. 10. s. v. binefacere. 11. interj. v. bravo!

bíne adv.

bíne s. n., art. bínele

BÍNE² n. 1) Ceea ce este pozitiv (util, favorabil, prielnic etc.); faptă bună. ♢ Cu ~le cu blândeţe şi cu bunăvoinţă. A-i face cuiva ~ a ajuta pe cineva. A-i face cuiva ~ cu ceva a împrumuta pe cineva cu ceva. 2) Stare de satisfacţie. A ajunge la ~. /<lat. bene

BÍNE¹ adv. 1) În mod favorabil; în mod prielnic. ♢ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (să...) a(-i) veni cuiva la îndemână. 2) Aşa cum se cere; după toate regulile. A lucra ~. 3) În mod corect şi frumos. A scrie ~. A cânta ~. 4) În concordanţă deplină cu realitatea; cu precizie; exact. A şti ~. ♢ Că ~ zici ai dreptate. A şti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a şti ceva dinainte. 5) Plin de sănătate; sănătos. 6) În cantitate îndestulătoare; destul; îndeajuns; suficient. A mânca ~. ♢ Mult şi ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propoziţii aprobative) Îmi convine; de acord. ♢ Ei ~! fie! Ba ~ că nu! desigur; se înţelege. /<lat. bene

bine,in regula

bíne adv. – 1. Perfect, în mod sau în cantitate satisfăcătoare. – 2. Aşa cum se cuvine, potrivit. – 3. Da, într-adevăr, aşa e (formulă de aprobare). – 4. (Fam.) Elegant, fercheş, arătos (cu acest sens se foloseşte numai ca adj.) – 5. (S.m.) Bunăstare, fericire. – 6. (S.m.) Avere, bunuri. – 7. Beneficiu (împreună cu vb. a face). – 8. Element care intră în compunerea unui anumit număr de cuvinte, pentru a exprimă ideea de „bine“: binecredincios, binevesti; în general este traducere din gr. εὐ -. – Mr. gine, megl. bini, istr. bire. Lat. bĕnĕ (Puşcariu 203; REW 1028; Candrea-Dens., 160; DAR), cf. it. bene, prov. ben, fr., sp. bien, port. bem. Der. bineţe, s.f. (formulă de salut, bună ziua), de la formula de salut bine aţi venit sau bine v-am găsit (pentru posibilitatea de derivare a acestui cuvînt, megl. ghineaţă, megl. bineaţă, cu suf. -eaţă, cf. Pascu, Beiträge, 15); binişor, adv. (potrivit, aşa şi aşa; încet, cu băgare de seamă).

bíne adv. – 1. Perfect, în mod sau în cantitate satisfăcătoare. – 2. Aşa cum se cuvine, potrivit. – 3. Da, într-adevăr, aşa e (formulă de aprobare). – 4. (Fam.) Elegant, fercheş, arătos (cu acest sens se foloseşte numai ca adj.) – 5. (S.m.) Bunăstare, fericire. – 6. (S.m.) Avere, bunuri. – 7. Beneficiu (împreună cu vb. a face). – 8. Element care intră în compunerea unui anumit număr de cuvinte, pentru a exprimă ideea de „bine“: binecredincios, binevesti; în general este traducere din gr. εὐ -. – Mr. gine, megl. bini, istr. bire. Lat. bĕnĕ (Puşcariu 203; REW 1028; Candrea-Dens., 160; DAR), cf. it. bene, prov. ben, fr., sp. bien, port. bem. Der. bineţe, s.f. (formulă de salut, bună ziua), de la formula de salut bine aţi venit sau bine v-am găsit (pentru posibilitatea de derivare a acestui cuvînt, megl. ghineaţă, megl. bineaţă, cu suf. -eaţă, cf. Pascu, Beiträge, 15); binişor, adv. (potrivit, aşa şi aşa; încet, cu băgare de seamă).