BLÁNĂ, blăni, s.f. I. 1. Părul sau lâna care acoperă pielea unor animale. ♦ Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 2. Haină îmblănită; haină confecţionată din blană (I 1). II. (Pop.) Scândură groasă. [Pl. şi: (I) blănuri] – Din bg. blana.

BLÁNĂ s. v. chingă, masă, scândură, spetează, stinghie.

BLÁNĂ s. piele. (Purtau pe ei ~ de urs.)

blánă s. f., g.-d. art. blănii; pl. (scânduri) blăni, (piei prelucrate) blăni/blănuri, (haine) blănuri

BLÁNĂ³ blănuri f. Haină confecţionată din piele de animal prelucrată. [G.-D. blănii] /<bulg. blana

BLÁNĂ¹ blăni f. 1) Strat (des) de păr sau de lână, care creşte pe pielea unui animal. 2) Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. [G.-D. blănii] /<bulg. blana

BLÁNĂ² blăni f. pop. Scândură groasă. [G.-D. blănii] /<bulg. blana

blánă (-ắni), s.f. – 1. Scîndură. – 2. Piele de animal cu păr cu tot. – Mr., megl. blană (numai cu sensul 1). Sl. *blana, cf. slov., ceh. blana „pojghiţă“, sb. blanak „scîndură“, slov. blanja „scîndură“, pol. błona „membrană“, rus. (o)bolonĭ „coajă“, oboločka „cuvertură“ (Berneker 69; DAR); şi oblon. Par fără obiect strădaniile lui Pascu, I, 196, de a apropia aceste cuvinte de un problematic dalm. *plana, it. piana, fr. planche. Der. blănar, s.m. (meseriaş care face îmbrăcăminte din blană); blănăreasă, s.f. (dans tipic); blănărie, s.f. (obiecte de îmbrăcăminte din blană); blănit, adj. (cu blană; căptuşit cu blană); îmblăni, vb. (a căptuşi cu blană); blănos, adj. (căptuşit cu blană). Ngr. μπλάνα provine din sl. după Meyer, Neugr. St., II, 44, şi din rom., după Murnu, Lehnwörter, 35.