STÍNGHIE, stinghii, s.f. 1. Bucată de lemn lungă şi îngustă care se fixează (de-a curmezişul) pentru a uni două sau mai multe elemente ale unei construcţii sau pentru a susţine, a întări ceva. 2. (Pop.) Parte a corpului unor fiinţe unde se îmbină femurul cu oasele bazinului. – Et. nec.

STÍNGHIE s. v. cocârlă, fuscel, regiune inghinală, schimbătoare, spetează, spiţă, treaptă.

STÍNGHIE s. 1. (înv. şi reg.) preghiţă, (prin Olt. şi Ban.) ştează. (~ la o mobilă.) 2. chingă, (reg.) calafat, curmeziş, pop, punte, stâlp, uşă, zăplat. (~ la fundul unui vas.) 3. (TEHN.) braţ, chingă, coardă, spetează, (pop.) curmeziş. (~ la podul coşului morii.) 4. (TEHN.) chingă, scândură, spetează, (pop.) blană. (~ la războiul de ţesut.) 5. (TEHN.) lopăţică, pop, spetează. (La cârceiele carului se află o ~.) 6. (TEHN.) bulfeu, cruce, spetează, (pop.) scăluş, (Transilv., Ban. şi Olt.) fiulare, (Olt.) jiglă, (prin Mold.) lopăţică, (Ban.) remeneacă, (Transilv.) scândurică. (~ la jug.)

stínghie s. f. (sif. -ghi-e), art. stínghia (sil. -ghi-a), g.-d. art. stínghiei; pl. stínghii, art. stínghiile (sil. -ghi-i-)

STÍNGHI//E ~i f. 1) Bucată de lemn lungă şi îngustă, fixată de-a curmezişul unei construcţii pentru a face legătura dintre diferite elemente ale acesteia şi pentru a le întări. 2) Parte a scheletului omului, unde se articulează femurul cu oasele bazinului. [G.-D. stinghiei; Sil. -ghi-e] /Orig. nec.