BLESTEMÁT, -Ă, blestemaţi, -te, adj. 1. Lovit, ajuns de blestem. ♦ Rău, neprielnic, duşmănos. 2. (Adesea substantivat) Cu purtări rele; depravat, rău, ticălos. – V. blestema.

BLESTEMÁT adj., s. 1. adj. v. excomunicat. 2. adj., s. v. afurisit.

blestemát adj. m., pl. blestemáţi; f. sg. blestemátă, pl. blestemáte

BLESTEMÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (în superstiţii) Care a fost ajuns de un blestem; lovit de blestem. 3) şi substantival fam. (despre persoane) Care comite fapte nedemne; ticălos; mârşav; netrebnic; infam; josnic; abject. /v. a blestema