BONT, BOÁNTĂ, bonţi, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt şi gros. – Et. nec.

BONŢ, bonţuri, s.n. (Reg.) Vârf, colţ. ♦ Sfârc.

Bont ≠ ascuţit

BONT s. v. răscoală, răsculare, răzmeriţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă.

bont adj. m., pl. bonţi; f. sg. boántă, pl. boánte

BONT boántă (bonţi, boánte) 1) Care are vârful rotunjit sau retezat; cu vârful tocit. 2) (despre degete, mâini, picioare) Care este scurt şi gros. /Orig. nec.