BOSUMFLÁ, bosúmflu, vb. I. Refl. (Fam.) A-şi manifesta supărarea încruntându-se şi strângând buzele; a se îmbufna. – Et. nec.

A se bosumfla ≠ a se înveseli, a se învioşa

BOSUMFLÁ vb. a se îmbufna, (reg.) a se drâmboi, (prin Bucov.) a se bârzoia, (Transilv. şi Maram.) a se dăbălăza, (Olt. şi Ban.) a se îmbonţa, (prin Munt.) a se răzbuza.

bosumflá vb., ind. prez. 1 sg. bosúmflu, 3 sg. şi pl. bosúmflă

A SE BOSUMFLÁ mă bosúmflu intranz. A deveni ursuz ca urmare a nemulţumirii de acţiunile sau vorbele cuiva. /Orig. nec.

bosumflá (-lu, -át), vb. – A se supăra, a se îmbufna, a strînge din buze. – Var. bozumfla, bosînfla, buzumfla. Prezenţa v. prov. boudenfla, prov. budenfi, şi cat. botunflat, botinflat, indică existenţa unei compuneri romanice, întemeiată pe inflare (› rom. umfla) şi pe *bottum (› rom. bot). Prin etimologie populară s-a făcut aproprierea de buz(e) umflate, cf. expresia a rămînea cu buzele umflate. După Moldovan 423, din tc. busul „sever, ameninţător“, contaminat cu umfla.