BUÍ, buiesc, vb. IV. Intranz. A da năvală, a năvăli, a se înghesui. – Cf. scr. b u j a t i.

BUÍ vb. v. erupe, irupe, izbucni, năvăli, răbufni, ţâşni.

buí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. buiésc, imperf. 3 sg. buiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. buiáscă

buí (-uésc, -ít) vb. – A năvăli, a se repezi, a da buzna. Sl. buiti sę, bujǫ sę pe care dicţionarele îl traduc prin „in deliciis vivere“, dar al cărui sens pare a fi fost „sese (in deliciis) praecipitare“, cf. sb., cr. bujati „a fi furios“, pol. bujać „a-şi ieşi din fire“ rom. buiac. Înv.