CÂRPĂ, cârpe, s.f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ştergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, scr. krpa.

CÂRPĂ s. v. basma, batistă, legătură, tulpan.

CÂRPĂ s. 1. buleandră, fleandură, otreapă, petică, zdreanţă, (pop.) treanţă, (înv. şi reg.) rantie, (reg.) paceaură, rufă, şuleandră, târfă, (Mold., Bucov. şi Transilv.) cârţă, (Mold. şi Bucov.) cotreanţă, (Transilv.) ronghi, (înv., în Mold.) felegă. (Şterge praful cu o ~.) 2. v. scutec.

cârpă s. f., g.-d. art. cârpei; pl. cârpe

CÂRP//Ă ~e f. 1) Bucată de material textil folosită la şters praful, vasele etc.; petică. ~ de praf. 2) Obiect de îmbrăcăminte vechi. 3) depr. Om lipsit de caracter; om de nimic. [G.-D. cârpei] /<bulg. kărpa, sb. krpa