CĂLĂUZÍ, călăuzesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce pe cineva pe un drum. 2. A îndruma, a învăţa, a povăţui. ♦ Refl. A se orienta, a se conduce după... [Pr.: -lă-u-] – Din călăuză.

CĂLĂUZÍ vb. 1. a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) îndruma, a (se) orienta, (înv.) a (se) povăţui. (A ~ pe un drum; după ce principii se ~?) 2. v. în-druma. 3. v. ghida. 4. a conduce, a dirija, a ghida, a îndruma, a povăţui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viaţă.) 5. a iniţia, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.)

călăuzí vb. (sil. -lă-u-), ind. prez. l sg. şi 3 pl. călăuzésc, imperf. 3 sg. călăuzeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. călăuzeáscă

A SE CĂLĂUZ//Í mă ~ésc intranz. A avea în imediată apropiere, conformându-se; a se conduce; a se orienta. [Sil. -lă-u-] /Din călăuză

A CĂLĂUZ//Í ~ésc tranz. 1) A însoţi în calitate de călăuză. 2) fig. A susţine cu sfaturi, cu recomandaţii; a îndruma; a povăţui; a sfătui; a învăţa. [Sil. -lă-u-] /Din călăuză