CANÓNIC¹, canonici, s.m. Preot catolic sau anglican care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. şi: canoníc] – Din lat. canonicus.

CANÓNIC², -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. ♢ Drept canonic = drept bisericesc. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus.

CANÓNIC adj. v. normativ.

canónic adj. m., pl. canónici; f. sg. canónică, pl. canónice

canónic s. m., pl. canónici

CANÓNI//C² ~ci m. (la catolici) 1) Preot care face parte din consiliul episcopal. 2) Şeful unei catedrale. /<lat. canonicus, fr. canonique

CANÓNI//C¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de canon; propriu canonului. ♢ Drept ~ drept bisericesc. 2) Care este bazat pe canoane; în conformitate cu canoanele. 3) Care corespunde cerinţelor bisericii; recunoscut de biserică. /<lat. canonicus, fr. canonique

CANONIC, -Ă, adj. Suma canonică a unei funcţii logice este suma mintermenilor corespunzători combinaţiilor de intrare din tabelul de adevăr pentru care valoarea de ieşire a funcţiei este 1.

CANÓNIC¹ s. m. preot catolic din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. (<it. canonico, lat. canonicus)

CANÓNIC², -Ă adj. 1. conform cu canoanele bisericeşti; canonial. ♢ recunoscut de biserică. ♢ drept ~ = drept bisericesc. 2. după anumite norme, bine stabilite; normativ. ♢ (mat.) formă (sau ecuaţie) ~ă = formă, ecuaţie simplă care poate fi redusă, cu ajutorul schimbării unor variabile, la un număr oarecare de forme sau ecuaţii. (<fr. canonique, lat. canonicus)

CANÓNIC, -Ă adj. Conform cu canoanele bisericeşti, referitor la canoane; canonial. // s.m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Cf. fr. canonique, it. cannonico, germ. Kanonikus < lat. canonicus].