CÁRTE, cărţi, s.f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită şi legată sau broşată în volum. ♢ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicaţie oficială a unui guvern care conţine documente justificative privitoare la o problemă politică. ♢ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învăţat; a vorbi aşa cum trebuie; a face caz de erudiţia sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învăţat. Cum scrie la carte = aşa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citeşte, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporţii mari. 2. Fig. Cunoştinţe de scriere şi de citire; învăţătură, ştiinţă, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de“) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ♢ Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuinţări: pentru corespondenţă (carte poştală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferenţiate după culorile, semnele şi figurile imprimate pe ele şi întrebuinţate la anumite jocuri de noroc. ♢ Expr. A da cărţile pe faţă = a-şi arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-şi) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile şi a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărţi = A pretinde ca ghiceşte viitorul cu ajutorul cărţilor de joc. III. (Înv. şi pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. ♢ Carte de judecată = hotărâre, sentinţă judecătorească. – Refăcut din cărţi (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părţi; (II) din fr. carte.

CÁRTE s. v. act, catastif, condică, dispoziţie, document, dovadă, epistolă, epistolie, hârtie, hotărâre, izvor, înscris, ordin, piesă, poruncă, răvaş, registru, scrisoare.

CÁRTE s. 1. lucrare, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, (livr.) op. (O ~ groasă.) 2. (CONT.) cartea mare = maestru, registru de partizi. 3. carte funciară v. cadastru; carte funduară v. cadastru. 4. v. învăţătură.

cárte (volum, cartonaş, text scris) s. f., g.-d. art. cărţii; pl. cărţi

CÁRT//E cărţi f. 1) Scriere tipărită, legată sau broşată în volum. ♢ ~ de căpătâi lucrare preferată de cineva, absolut indispensabilă într-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunoştinţe pe care le posedă cineva; învăţătură; studii. ♢ A face ~ a însuşi cunoştinţe. A şti ~ a fi om învăţat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om învăţat. A lega ~ea de gard a renunţa la învăţătură. 3) Document oficial, cu date personale care confirmă drepturile unei persoane; carnet. ~ de muncă. 4) Bucată de carton de dimensiuni mici, care conţine diferite însemnări şi serveşte la anumite scopuri. ~ de vizită. ~ poştală. ~ de joc. 5) înv. Comunicare în scris trimisă cuiva; scrisoare; răvaş. A trimite ~. 6) înv. Caiet unde se fac diferite însemnări cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cărţii] /<lat. charta

cárte (-ắrţi), s.f. – 1. Scrisoare. – 2. Document, act scris. – 3. Scriere tipărită şi legată, volum. – 4. Capitol, secţiune. – 5. Bucată de carton cu însemnări scrise sau tipărite. – 6. Listă de bucate, meniu. – 7. Instrucţie, înţelepciune. – 8. Cărţi de joc. – 9. La rumegătoare, foios, ghem. – Mr. carte, megl. carti „hîrtie“. Lat. charta „hîrtie, scrisoare“ (Puşcariu 99; Candrea-Dens., 273; REW 1866; Philippide, II, 636; DAR); cf. alb. kartë „hîrtie“, it., prov., cat., sp., port. carta. Există mari divergenţe cu privire la schimbările semantice şi originea lor; cf. Capidan, Dacor., I, 335; Densusianu, GS, II, 14; Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 3; Iordan, BF, VI, 150. Cf. cărturar. Der. cărtar, s.m. (Trans., jucător, trişor); cărticică, s.f. (broşură; pachet pentru hîrtie de ţigări); cărţulie, s.f. (broşură; scrisoare, bilet; document, act). Din rom. provine bg. karticka „carte de vizită“.