CHEI, cheiuri, s.n. 1. Construcţie amenajată într-un port pentru acostarea, încărcarea şi descărcarea vapoarelor, servind, totodată, la consolidarea malului şi la apărarea acestuia de acţiunea apelor; p. ext. stradă de-a lungul şi la marginea unei asemenea construcţii. 2. Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălţimea pardoselii vagoanelor, pentru a uşura încărcarea şi descărcarea lor. [Var.: cheu s.n.] – Din bg. kei, fr. quai.

CHEI s. pl. v. ghizd.

CHEI s. pl. (GEOGR.) defileu, strâmtoare, (pop.) strungă, (înv.) spărtură, strâmtură. (~le Bicazului.)

CHEI s. splai. (~ul Dâmboviţei.)

chei s. n., art. chéiul; pl. chéiuri

CHEI ~uri n. 1) Construcţie amenajată pe malul unei ape navigabile, servind la acostarea, încărcarea şi descărcarea navelor şi, totodată, la consolidarea malului. 2) Stradă de-a lungul unei asemenea construcţii; splai. 3) Platformă construită special de-a lungul unei linii de cale ferată pentru a uşura încărcarea-descărcarea vagoanelor. [Monosilabic] /<fr. quai

CHEI s.n. 1. Construcţie de piatră, de beton etc., făcută pe malul unei ape navigabile pentru acostarea vaselor. 2. (Rar) Ţărm al unei ape amenajat pentru a preveni inundaţiile; estradă de-a lungul unui astfel de ţărm. [Pl. -iuri, var. cheu s.n. / < fr. quai].

chéi (-iuri), s.n. – Construcţie în port pentru acostarea, încărcarea şi descărcarea vapoarelor; stradă de-a lungul unei asemenea construcţii sau a unui rîu. Fr. quai.