CHERCHELÍ, cherchelesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se îmbăta (uşor); a se ameţi. – Et. nec.

CHERCHELÍ vb. v. îmbăta.

cherchelí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cherchelésc, imperf. 3 sg. chercheleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. chercheleáscă

A CHERCHEL//Í ~ésc tranz. pop. A face să se cherchelească; a ameţi; a afuma; a aghesmui. /cf. ung. kérkedni

A SE CHERCHEL//Í mă ~ésc intranz. pop. A se îmbăta uşor; a se ameţi; a se afuma; a se aghesmui. /cf. ung. kérkedni

cherchelí (-lésc, -ít), vb. – A fi ameţit, a se îmbăta uşor. – Var. chirchi(u)li, cherchezi, chiurlui. Creaţie expresivă (cf. Graur, BL, IV, 91 şi 97). S-au propus mai multe etimoane neconvingătoare: din mag. kérkedni „a presupune“, după Scriban, Arhiva, 1912; de la cherc şi pili, după DAR; din mag. korhely „neisprăvit, coate-goale“, după Drăganu, Dacor, VI, 269. Ultima var. nu este clară; după cum nu este nici intenţia primară a creaţiei expresive. Este posibil să fie cuvînt din aceeaşi familie cu chercheriţă, s.f. (păduche de oi, Melophagus ovinus; tăun, Hippobosca equina), cu var. chercheriţă, chi(r)chi(ri)ţă (după Conev 52 şi Scriban, acest cuvînt derivă din bg. kekerica „broască,“ ce pare tot un cuvînt expresiv). Dacă nu greşim în privinţa acestei ipoteze, imaginea de bază trebuie să fie cea a unui mers şovăielnic sau poticnit, ca cel al beţivului şi cum pare a fi cel al unui crustaceu. După Giuglea, Contributions, 10, chercheriţă provine din gr. ϰίϰι „ricin“, cu suf. -iţă.