CHERESTEÁ, (2) cherestele, s.f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel puţin două feţe plane şi paralele, rezultat din tăierea buştenilor la gater şi întrebuinţat de obicei în construcţie. 2. Fig. (Fam.) Construcţie fizică solidă a unei persoane, structură osoasă. ♢ Expr. N-are cherestea sau îi lipseşte cheresteaua, se spune despre o persoană nesimţită, nepunctuală. – Din tc. kereste.

CHERESTEÁ s. lemnărie. (~ua unei construcţii.)

CHERESTEÁ s. v. osatură, schelet, sistem osos.

cheresteá s. f., art. cheresteáua, g.-d. art. cherestélei; pl. cherestéle

CHEREST//EÁ ~éle f. 1) Material lemnos semiprelucrat folosit în construcţii. 2) Partea lemnoasă care constituie scheletul unei construcţii; lemnărie. 3) fig. rar Structura sistemului osos al unei persoane. [G.-D. cherestelei] /<turc. keresté

cheresteá (-éle), s.f. – 1. Lemn de construcţie. – 2. Material lemnos, lemnărie. – 3. Armătură, schelet. – 4. Fel, gen, tip, categorie personală. – Mr. chiriste, megl. chiriste, cheresteu. Tc. kereste (Roesler 595; Şeineanu, II, 106; Lokotsch 1162; Ronzevalle 146); cf. ngr. ϰερεστές, bg. kereste. – Der. chiristigiu (var. cherestegiu), s.m. (negustor de cherestea), din tc. keresteci, cf. bg. kerestedžija; chiristigerie (var. cherestegerie), s.f. (depozit de cherestea).