CHINÉZ¹, chinezi, s.m. (Reg., înv.) Primar. – Din scr. knez, magh. kenéz.

CHINÉZ², -Ă, chinezi, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Chinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparţine Chinei sau chinezilor² (1), privitor la China sau la chinezi²; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi² (1). [Pl. m. şi chineji – China (n. pr.) + suf. -ez.

CHINÉZ s., adj. 1. s. (înv.) chitai. (Un ~ din Beijing.) 2. chinezesc. (Cultura, civilizaţia ~.)

CHINÉZ s. v. primar.

chinéz (primar) s. m., pl. chinézi

chinéz s. m. (locuitor al Chinei), adj. m., pl. chinézi; f. sg. chinéză, pl. chinéze

CHINÉZ² ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Chinei sau este originară din China. /China n. pr. + suf. ~ez

CHINÉZ¹ ~ă (~i, ~e) Care aparţine Chinei sau populaţiei ei; din China. /China n. pr. + suf. ~ez

chinéz (-ji), s.m. – 1. (Înv.) Domn, şef al unei comunităţi de oameni liberi. Existenţa sa este atestată cu începere din sec. XIII, în Trans. şi Munt. Erau căpetenii de grupări populare ce cuprindeau un judeţ sau o vale, cu funcţii pe viaţă, administrative şi judecătoreşti. În Munt., pare a fi termen oficial, care îl traduce pe cel popular judeţ. – 2. (Banat) Primar, judecător comunal. – Var. cneaz, cnez. Sl. kŭnedzŭ din got. *kunnigs, germ. König (DAR). A intrat în rom. prin intermediul sb. knez sau al mag. kenéz (DAR presupune că pătrunderea sa a avut loc de la nord la sud), cf. rus. rut. knjazĭ „principe.“ V. şi Miklosick, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 64. Var. cneaz, folosită în trecut ca termen oficial în documentele slave, a început să se folosească începînd de la sfîrşitul sec. XVII, cu sensul propriu din rus. – Der. chineji, vb. (Banat, a face uneori pe primarul); chinezat, s.n. (principat); cnezat, s.n. (principat); cnezie, s.f. (înv., principat).