PRIMÁR, -Ă, primari, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Iniţial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de primă importanţă, de bază. ♢ Învăţământ primar = formă de învăţământ cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale celor mai importante discipline şi care constituie primele patru clase ale scolii generale. Clasă primară (şi substantivat, f.) = clasă din cursul primar. Şcoală primară (şi substantivat, f.) = şcoală de învăţământ primar; curs primar; clădire în care se predă această formă de învăţământ. Văr primar (sau vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor fraţi şi surori; persoană care se află cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (Geol.) Era primară = era paleozoică. Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obţine în urma unui concurs; persoană care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar; p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din rădăcină şi care serveşte ca element de bază pentru formarea altor cuvinte; primitiv. 2. (Despre elemente şi compuşi chimici) Care are o singură valenţă satisfăcută de un anumit element sau radical. II. S.m. Reprezentant al conducerii centrale în oraşe şi comune, cu atribuţii administrative. [Var.: (II, pop.) primáre s.m.] – Din lat. primarius. Cf. fr. p r i m a i r e,  m a i r e.

Primar ≠ secundar

PRIMÁR s., adj. v. paleozoic.

PRIMÁR s. (reg.) antist, (Transilv., Maram. şi Ban.) birău, (Transilv., Ban. şi Olt.) chinez, (Transilv. şi Ban.) jude, (înv.) judeţ, procator, vătăman, vornic, (înv., prin Transilv.) jurat, (rusism înv.) starşină. (~ al satului.)

PRIMÁR adj. 1. v. originar. 2. v. primitiv. 3. v. ele-mentar. 4. v. elementar.

primár adj. m., s. m., pl. primári; f. sg. primáră, pl. primáre

PRIMÁR¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care constituie un început; care caracterizează un început; iniţial; primordial; începător. Etapă ~ă. ♢ Şcoală ~ă şcoală începătoare. Văr ~, vară ~ă a) grad de rudenie stabilit între copiii fraţilor sau ai surorilor; b) persoană aflată în acest grad de rudenie. 2) Care se prezintă simplu de tot; rudimentar. /<lat. primarius

PRIMÁR² ~i m. Conducător administrativ al unui oraş, al unei comune sau al unui sat. /<lat. primarius

PRIMÁR, -Ă adj. De la început, originar; (p. ext.) prim, principal, de primul grad. ♦ (Geol.) Eră primară (şi s.n.) = paleozoic; terenuri primare = terenuri formate în era primară. ♦ primordial, de bază. ♦ Simplist. [< fr. primaire, cf. lat. primarius, it. primario].

PRIMÁR s.m. Şeful unei administraţii comunale. ♦ Preşedintele comitetului executiv al unui consiliu popular. [< lat. primarius, după fr. maire].