CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s.n., (2) ciubucari, s.m. 1. S.n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S.m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.

CIUBUCÁR s. v. ciubuc.

CIUBUCÁR s. v. şperţar.

ciubucár (persoană) s. m., pl. ciubucári

ciubucár (unealtă) s. n., pl. ciubucáre

CIUBUCÁR² ~i m. pop. Persoană care caută ciubucuri; şperţar. /cubuc + suf. ~ar

CIUBUCÁR¹ ~e n. 1) Rindea de formă specială folosită pentru confecţionarea ciubucelor. 2) Unealtă de zidărie cu care se trag ciubuce pe pereţi. /cubuc + suf. ~ar