COSÁR, cosari, s.m. (Ornit.) Lopătar. – Et. nec.

COŞÁR¹, coşare, s.n. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcţie cu pereţi din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului şi a altor produse agricole; pătul. – Din bg., scr. košara.

COŞÁR², coşari, s.m. 1. Persoană care curăţă coşurile¹ (8) şi sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coşuri¹ (1, 5). – Coş¹ + suf. -ar.

COŞÁR s. v. pătul.

COŞÁR s. v. staul.

COŞÁR s. hornar. (~ul curăţă coşurile caselor.)

COSÁR s. v. căluţ, cosaş, lopătar.

cosár (pasăre) s. m., pl. cosári

coşár (hornar) s. m., pl. coşári

coşár (pătul) s. n., pl. coşáre

COŞÁR³ ~i m. Persoană care face coşuri. /coş + suf. ~ar

COŞÁR² ~i m. Lucrător specializat în curăţarea coşurilor de funingine. /coş + suf. ~ar

COŞÁR¹ ~e n. 1) Loc îngrădit pentru închiderea animalelor; ocol; ţarc. 2) Construcţie cu pereţii din nuiele împletite sau din scânduri bătute rar, pentru păstrarea porumbului în ştiuleţi; pătul; porumbar; sâsâiac; leasă. /<bulg., sb. košara

coşar, coşare, s.n. (pop.) 1. îngrăditură de nuiele pentru adăpostul vitelor, cailor şi al oilor; staul. 2. acaret pentru uscatul şi păstratul porumbului; pătul, porumbar, sâsâiac. 3. împletitură de nuiele fără fund, pusă peste loitrele carului, pentru căratul porumbului. 4. împletitură de nuiele pentru uscat poame; loşniţă, slaniţă. 5. locuinţă ciobănească primitivă. 6. casă proastă, fără ferestre; bordei.