COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părţile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de aţă cu ajutorul unui ac. ♢ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A împreuna (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. şi cu un ac special) marginile unei plăgi. – Din lat. pop. cosere (= consuere).

A coase ≠ a descoase

COÁSE vb. 1. v. cârpi. 2. a pune. (I-a ~ un petic la pantaloni.) 3. v. broda.

coáse vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. coásă; ger. cosând; part. cusút

A COÁSE cos tranz. 1) (bucăţi de ţesătură, piese de îmbrăcăminte, de încălţăminte etc.) A prinde printr-o cusătură. ~ nasturii. ~ mâneca. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte, de rufărie) A confecţiona dintr-un material textil cu ajutorul unui ac cu aţă. 3): ~ la gherghef a orna cu broderii. 4) med. (marginile unei plăgi) A împreuna cu un fir special. [Sil. coa-se] /<lat. cosere

coáse (-os, -cusút), vb. – 1. A fixa, a prinde părţile unei haine sau un nasture, cu ajutorul unui ac cu aţă. – 2. A însăila. – 3. A broda. – 4. A înfige, a bate cuie. – 5. A înţepa. – Mr. cos, coasire, megl., istr. cos. Lat. pop. cosĕre, în locul clasicului consuĕre (Diez, Gramm., I, 33; Puşcariu 405; Candrea-Dens., 381; REW 2174; DAR); cf. vegl. koser, it. cucire (engad. kuzir), prov. cozer, fr. coudre, cat. cosir, sp., port. coser. – Der. cusut, s.n. (acţiunea de a coase); cusătură (var. mr. cusutură), s.f. (cusut), care ar putea fi un reprezentant direct al lat. *consutūra (Puşcariu 460; DAR), cf. calabr. cusitura, fr. couture, sp., cat., port. costura; cusător, s.m. (ucenic de croitor); cusătoare (var. cusătoreasă),, s.f. (croitoreasă, lenjereasă; legătoreasă; maşină de legat cărţi); cusătoriţă, s.f. (croitoreasă); cusătorie, s.f. (croitorie; atelier de croitorie); descoase, vb. (a desface din cusături); cosoi, s.n. (Trans., legătură, faşă).