COLŢÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colţare, s.n., (6) colţari, s.m. 1. S.n. Poliţă aşezată în colţul dintre doi pereţi ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, aşezat într-un colţ al camerei. 2. S.n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colţul unei camere. 3. S.n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi aşezate în unghi drept, utilizată la consolidarea şi la protejarea unor îmbinări de colţ. 4. S.n. Echer. 5. S.n. Calibru folosit la controlul înălţimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colţului unui chenar. 6. S.m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi şi ascuţite, care se ataşează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheaţă, pe buşteni. – Colţ + suf. -ar.

COLŢÁR s. v. amnar, cornaci, culegar, cule-gău, grapă, tindeche, vingalac.

COLŢÁR s. 1. (Transilv.) cornurar. (Dulăpiorul de colţ numit ~.) 2. v. echer. 3. v. dreptar.

colţár (la bocanci) s. m., pl. colţári

colţár (sobă, poliţă, echer) s. n., pl. colţáre

COLŢÁR ~e n. 1) Dulap mic sau poliţă fixată în colţul unei camere. 2) Instrument în formă de triunghi dreptunghic, folosit la trasarea unghiurilor drepte sau a liniilor perpendiculare; echer. 3) Piesă de metal sau de lemn în formă de unghi drept, folosită la confecţionarea unei îmbinări. 4) Dispozitiv metalic prevăzut cu o serie de colţi, care se prinde de talpa încălţămintei, ca să nu alunece pe gheaţă, pe stânci etc. /colţ + suf. ~ar