COLCĂÍ, pers. 3s cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni şi animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formaţie onomatopeică.

COLCĂÍ vb. v. clocoti, fierbe.

COLCĂÍ vb. v. forfoti.

colcăí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá

A COLCĂÍ pers. 3 cólcăie intranz. rar 1) (despre lichide) A fierbe cu clocote; a clocoti. 2) (despre fiinţe) A se mişca fără întrerupere, grăbit şi haotic (pe acelaşi loc); a foi; a mişuna; a forfoti; a foşgăi; a furnica; a roi; a viermui; a foşni. /Onomat.

colcăí (-ăésc, -ít), vb. – 1. A fierbe, a bolborosi. – 2. A mişuna. – Var. corcăi. Creaţie expresivă, cf. colcoti, clocoti, bg. klokam „a fierbe“. – Der. colcăială, s.f. (faptul de a colcăi); colcăitor, adj. (zgomotos). Cf. şi corcodel.