FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi, a furnica, a roi, a mişuna, a forfăi. 2. A fierbe cu zgomot înăbuşit; a clocoti încet, potolit. – Formaţie onomatopeică.

FORFOTÍ vb. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a se frământa, a furnica, a mişui, a mişuna, a roi, a viermui, (pop.) a bâjbâi, (înv. şi reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vâşca, (prin Transilv.) a şovârca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fâţâi, a se vânzoli. (Lumea ~ pe străzi.)

forfotí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. forfotésc, imperf. 3 sg. forfoteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. forfoteáscă

A FORFOT//Í pers. 3 ~éşte intranz. 1) (despre fiinţe) A se mişca grăbit şi haotic fără întrerupere; a foi; a fojgăi; a furnica; a mişuna; a roi; a viermui; a foşni. 2) A fierbe încet, producând zgomote înăbuşite; a clocoti potolit. 3) (despre ape) A se agita cu zgomot. /Onomat.