COLTÚC, coltuce, s.n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniţă (de ace). [Pl. şi: coltucuri] – Din tc. koltuk.

COLTÚC s. v. perniţă, pernuţă, pui, puişor, puiuţ.

coltúc s. n., pl. coltúce

COLTÚ//C ~ce n. pop. 1) Pernă mică servind drept căpătâi; perniţă. 2) Pernă mică în care se înfig acele pentru a nu se pierde; pernuţă. 3) Bucată de la margine a unei pâini; călcâi. /<turc. koltuk